Off topic, off business, off…road!

Nu am fost niciodată adepta începuturilor clasice […și dacă tot am zis-o, să o zic măcar până la capăt: nici a activităților previzibile, nici a lucrurilor făcute după un tipar; ah, și nici nu îmi place să încep un articol cu „nici” și „nu”, însă astăzi parcă așa „curge” textul mai bine ], dar, datorită subiectului despre care vreau să vă povestesc în continuare, îmi e necesar să încep cu o întrebare…previzibilă: “Ce este off-road-ul?”

Pentru mine este o evadare din cotidian. Momentul meu favorit de dezlănțuire interioară, de decuplare de la rutină. În același timp, traseele cu obstacole și porțiuni pline de surprize sunt concepute în așa fel încât îți oferă impresia că tot parcursul lor e o luptă continuă în ceea ce privește depășirea de sine, în condiții limită. Prin urmare, poate că off-road-ul nu e chiar atât de diferit de road-ul business-ului…funny, nu?!

Cu toate că e mult mai scurt, din punctul de vedere al distanțelor parcurse, în comparație cu rally-raid-ul, off-road-ul poate fi catalogat drept cel mai dificil sport cu motor, fiind nevoie, pe lângă curaj, de foarte multă îndemânare și prezență de spirit. Poate tocmai de aceea, practicanții acestui sport sunt de multe ori chemați să salveze vieți omenești, să dea o mână de ajutor în situații de criză. Fie că vorbim de o inundație de proporții, sau de o avalanșă, ei sunt printre primele persoane la care apelează salvatorii, autoritățile pentru a pătrunde în zonele greu accesibile.

Îmi amintesc cu frenezie de Libya Rally & Libya Desert Challenge, unele dintre competițiile off road, la care am participat în 2009 și 2010. A fost, fără nici un dubiu, una dintre experiențele mele favorite: dune de nisip fără sfârșit, sub un cer de o culoare nemaivăzută…și rafalele de vânt care amplificau sunetul motoarelor ambalate…Acel sunet debordant, de putere, de adrenalină…Ce pot să fac dacă tânjesc după senzații extreme și situații limită?!
Îmi vine greu să mă vindec și momentan nici nu intenționez. Îmi place această nebunie…nevinovată!

Am fost dintotdeauna genul de persoană pe care, în timpul său liber, o găsești sărind cu parapanta, făcând climbing, sau, pur și simplu, „îndesată” într-o pereche de bocanci şi cu o ţinută de camuflaj, explorând tărâmuri sălbatice. Cu provocări și cât mai aproape de natură – aceasta este, pentru mine, modalitatea ideală de a-mi încărca bateriile, de a fi eu însumi, de a găsi, până la urmă, ceea ce căutăm cu toții în timpul liber: starea de împlinire desăvârșită!